Provocarea de a descrie istoria mea in blogosfera romaneasca s-ar putea concretiza intr-o leapsa, ca un ambalaj mai dinamic.
Cum m-am apucat de scris?
Era decembrie 2011. Chiuleam de la facultate din Bucuresti, intr-o zi de marti plina de stagii de chirurgie, ca sa il insotesc pe varul meu, proaspat medic rezident in Constanta, sa isi definitiveze dosarul de angajare. Birocratie, hartii peste hartii, adeverinte lipsa, semnaturi si stampile la fel. Nu mai fusesem niciodata iarna la mare, dar nici ziua aia nu a fost cel mai bun exemplu. A fost o iarna usoara, fara pic de zapada. Cu mult vant si frig, asa cum era si pe la mine pe dinauntru, ca treceam printr-o perioada alambicata sufleteste. Si am ajuns pe plaja din Constanta, pustie. Am tipat si am alergat cu nisipul intrat in ghete. A fost o descatusare fantastica de moment, desi eu nu sunt cea mai spontana persoana.
O mare de ganduri pe o plaja. O plaja cu ganduri.
M-am intors acasa si am zis ca scrisul poate fi un exercitiu bun de sinceritate. Ca sunt rationala, ca am un spirit ascutit de absolventa de mate-info intensiv, ca oricum nu as putea avea cuvintele la mine tot timpul, cat sa pot sa-mi surprind starile. De aici o prima detasare. Uitasem pentru moment dragostea pentru povesti si atasamentul pentru cuvinte pe care l-am avut dintotdeauna. Pesemne ca am renegat o perioada prea indelungata olimpiadele de romana la care am participat prin generala si liceu, cu rezultate si luptele continue pe care le-am dus cu apropiatii
Mi-a ramas intiparit momentul de pe plaja, l-am cuprins intr-un nume de blog si m-am apucat de jurnal online. Mai ales ca am vrut sa pun capat unui capitol din viata in care prejudecatile celor din jur m-ar fi constrans in a face mai mult de un lucru si anume, doar medicina.
Despre ce scriu?
Scriu personal. Despre mine, dintr-un con de umbra. Putin asumat, din lipsa de incredere in mine, frustrari adolescentine, teama de a fi aratata cu degetul.
Scriu general despre carti si teatru si filme si calatorii.
Caracterul de jurnal se mentine.
Ce inseamna pentru mine ca fac parte din blogosfera romaneasca?
Prima persoana pe care am descoperit-o a fost Cristina Bazavan. Usor-usor, au urmat si altii: Ruxandra Predescu, Nebuloasa, Siblondelegandesc, Alexandru Negrea si inca 2 maini de nume la care observam stilurile diferite, dar rezultatele asemanatoare: toti erau vizibili in online. Constienti de sine, deschisi unei ferestre prin care nu priveau multi. Apoi, din ce in ce mai multi.
Dupa o perioada destul de lunga de confesiuni online destul de zgarcite in amanunte, mi-am dat seama ca blogosfera ofera un ocean de resurse. Cel mai important, apartenenta la o comunitate, pana nu demult, foarte inchegata. Nu pot sa spun ca am profitat din plin de valul entuziasmului de inceput, ba chiar regret ca nu am fost mai infipta. Astfel incat, de dragul scrisului, mi-am pastrat primul blog curat, cu scopul de a publica doar dupa considerente personale si l-am construit pe cel de fata special pentru a exersa un altfel de scris. Scrisul dupa criterii.
Ce avantaje mi-a adus bloggingul pana acum?
Informationale, culturale, personale. Acces la informatie si diferite evenimente culturale sau mondene, o gramada de oameni frumosi si foarte deschisi la minte.
Nu sunt multe, dar sunt importante. Nu am facut nimic notabil, care sa ma scoata din anonimat, dar sunt multe alte lucruri mici care ma bucura. Fara bani sau premii in produse.
Si cel mai important, oamenii pe care i-am descoperit. Oameni pe care nu-i cunosc personal, dar care ma inspira. Oameni pe care ii admir. Oameni de la care invat.Oameni care ma fac sa zambesc cand le vad blogurile in statisticile surselor de trafic pe blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu